fbpx

Cinci motive pentru care să fii observator

C

Observarea are mai multe scopuri: contribuie la corectitudinea procesului de votare, angajează cetățenii în procesul democratic și ne oferă informații cu privire la ceea ce trebuie îmbunătățit în organizarea alegerilor pe viitor.

1. Simpla ta prezență ca observator poate să prevină nereguli.

Suntem întrebați frecvent ce am reușit să schimbăm în secțiile de votare sau în cadrul procesele electorale, în general. Ne este greu să răspundem din simplul motiv că, de multe ori, tentativele de nereguli au fost oprite prin prezența sau la sesizarea observatorului. Deci nu se mai întâmplă.

2. Împreună schimbăm legislația alegerilor

Observarea ne ajută să strângem date din secțiile de votare pentru a schimba legislația și modul în care se organizează alegerile. Cu ajutorul datelor din secțiile din străinătate am reușit să contribuim la modificarea legii electorale pentru a introduce votul prin corespondență, votul în avans și prelungirea votării până la ora 23.59.

3. Publicăm un raport alternativ de monitorizare, bazat pe cifre și argumente

Am publicat în ultimii ani singurul raport de monitorizare independent care să ofere o variantă alternativă față de poziția guvernamentală sau a partidelor politice. Cel mai recent raport, prezentat public și comisiei parlamentare pentru investigarea posibilelor fraude în 2019, s-a bazat pe datele strânse de observatori de la peste 3000 de secţii de votare și a arătat care au fost problemele cu care s-au confruntat birourile electorale, pornind de la argumente, nu de la păreri politice.

4. Observarea este o experiență socială și civică.

Observarea în sine este o experiență. Activitatea nu este remunerată, dar reprezintă oportunitatea de a intra în contact cu noi comunități, de a înțelege mai bine cum interacționează locuitorii unei comune din Călărași sau din Maramureș, dar și de a vedea cum se organizează alegerile la secția de votare din cartier sau într-un spital. Mulți dintre observatorii acreditați la alegerile trecute s-au întors încântați din aventurile lor în secțiile de votare unde și-au petrecut duminica și au cunoscut alți cetățeni implicați. O parte din ei au păstrat legătura, s-au întors și la următoarele alegeri, unde au adus și prieteni cu ei.

5. Sprijinul echipei Fiecare Vot pe tot parcursul observării.

Fiecare observator va primi materiale care să îl ghideze în procesul de observare (Manualul Observatorului, fișe de observare, aplicația Monitorizare Vot) și va beneficia de asistență electorală, asigurată de juriști în zilele votului prin call center 0800 080 200 și prin platforma www.votcorect.ro. Call center-ul va fi disponibil și tuturor alegătorilor interesați care vor să afle mai multe despre procesul de vot sau să sesizeze nereguli, în zilele de 8-10 și 22-24 noiembrie.

Urmariti-ne in Social Media!

Dorim să ținem legătura cu voi, să vă informăm și să vă cerem suportul pentru a promova acțiunea de observare a alegerilor.