Dragi observatori,
Vă mulţumim încă o dată că aţi ales să vă implicaţi alături de noi în campania de observare a alegerilor FiecareVot.
Începând din această săptămână veţi primi până la alegeri o serie de mesaje prin care vă vom informa despre desfăşurarea procesului electoral, despre rolul vostru ca observatori şi despre activităţile proiectului FiecareVot.
Astăzi vă transmitem un mesaj foarte important: Codul de Conduită pentru observatori.
Rolul acestui set de reguli (care se bazează pe Codul de Conduită al observatorilor ODIHR şi pe Declaraţia de Principii privind observarea internaţională a alegerilor) este să garanteze respectarea condiţiilor legale ale acreditării, să contribuie la siguranţa observatorilor şi la calitatea şi integritatea procesului de observare şi să ne ajute să ajungem la concluzii corecte, pe baza cărora vom face recomandări pentru o mai bună desfășurare a alegerilor viitoare.
Respectarea Codului de Conduită este obligatorie pentru toţi observatorii.
Codul de Conduită al Observatorilor FiecareVot
|
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l reţineţi este că observarea alegerilor are în vedere doar integritatea procesului electoral şi în niciun caz susţinerea unui partid sau a unui candidat, iar cuvântul nostru de ordine este imparţialitatea. După cum aţi aflat deja de la înscriere, observatori pot fi doar cei care nu fac parte din partide politice şi nu se implică în campania electorală. Cu alte cuvinte, odată ce am ales să fim arbitri, nu putem fi jucători.
Ca să nu compromitem imparţialitatea şi credibilitatea observării, trebuie să avem grijă ca – pe toată durata campaniei – să nu purtăm şi să nu afişăm public însemnele electorale ale partidelor sau candidaţilor independenți, să nu îndemnăm alegătorii să voteze sau să nu voteze pentru un anumit candidat sau partid (inclusiv prin social media) şi să nu participăm la organizarea evenimentelor de campanie.
Pe de altă parte, nu orice formă de participare este incompatibilă cu rolul observatorului: observatorii pot publica materiale informative, pot participa la evenimentele la care partidele şi candidaţii îşi expun programul, pot încuraja participarea la alegeri şi, desigur, votează potrivit opţiunii lor politice.
Codul de Conduită va fi inclus şi în Manualul Observatorului, pe care îl veţi primi în săptămâna dinaintea alegerilor. Între timp, puteți citi despre principalele reguli privind organizarea alegerilor locale pe platforma www.votcorect.ro.
Iată şi ultimele noutăţi:
- La FiecareVot s-au înscris până acum aproximativ peste 1200 de voluntari. Organizaţiile implicate în proiect au început selecţia observatorilor, care va continua până la 24 septembrie, ultima zi de înscriere. Vă rugăm să vă anunțați familia, prietenii, colegii și pe cine credeți că ar fi interesat și invitați-i să se înscrie.
- Mai multe organizaţii membre FiecareVot au recomandat autorităţilor măsuri mai eficiente şi mai transparente pentru organizarea alegerilor (comunicatele pot fi citite aici şi aici) şi au solicitat Biroului Electoral Central transmiterea online a şedinţelor (comunicatul poate fi citit aici).
- Pentru alegerile locale s-au înscris în total 256 042 candidaţi. Voluntarii de la votcorect.ro au centralizat datele publicate de Biroul Electoral Central şi au publicat statistici (inclusiv date comparate cu cele din 2016) aici.
- Autoritatea Electorală Permanentă a evaluat secţiile de votare în contextul măsurilor de siguranţă împotriva virusului COVID-19 şi a publicat statistica aici.
- Până la alegeri au mai rămas 14 de zile.
Vom reveni lunea viitoare cu mai multe informaţii; până atunci vă dorim o săptămână frumoasă. Dacă aveţi întrebări, ne puteți contacta oricând pe pagina de Facebook.
Echipa FiecareVot
#FiiObservator #Votează #27Septembrie